Posted on

Fonduri UE de 50.000 EUR pentru tineri fermieri: Prelungire termen inscriere diaspora

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prelungește sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 05 iulie 2021, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro.

Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte.

Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane euro.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole.

Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.

Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.

Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info – Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.

Posted on

ECB official says the central bank is working on a ‘retail’ digital currency, floats decentralized token model

The European Central Bank is working on a “retail central bank digital currency” as part of an investigative task force, according to a member of its Executive Board.

Yves Mersch, who also serves as vice chair of the ECB’s Supervisory Board, made the remarks during an early-morning keynote address for CoinDesk’s Consensus 2020 conference. In a published version of his speech, Mersch talked about the task force and the work it is conducting, mostly notable the retail CBDC versus a “wholesale” focused one.

Mersch acknowledged that such work is taking place against the backdrop of an economy in which the vast majority of euro area transactions – some 76% – are in the form of cash. And to that end, “[t]he ECB’s debate on CBDCs is therefore mainly analytical,” he noted.

“The lack of a concrete ‘business case’ for a CBDC at present should and does not stop us from seriously exploring the optimal design of a CBDC so that we will be well prepared should we ever take a policy decision to issue a digital currency,” he went on to say. “To this end, we have set up a task force on a CBDC within the Eurosystem
— Citește pe www.theblockcrypto.com/linked/64692/ecb-retail-central-bank-digital-currency-token

Posted on

Charities Are Turning to Bitcoin Amid the Global Fight Against Coronavirus

In the war against the novel coronavirus, cryptocurrencies are emerging as a much-needed tool for charity and fundraising projects. Already there are a number of large nonprofits accepting Bitcoin donations. Plus, some blockchain and crypto firms are contributing medical supplies to hospitals in an attempt to curb the virus, while others are setting up fundraisers and charities that are aimed at helping its victims.
As a number of nonprofits continue to accept cryptocurrency donations, they are starting to realize that crypto transactions significantly reduce costs in terms of fees. Here are a number of charities and fundraisers that accept donations in crypto.
Red Cross
The rate of coronavirus infections in Italy is astonishingly high. For this reason, the Italian Red Cross moved to accept Bitcoin (BTC) and other crypto donations on March 12 with the goal of using the proceeds from the campaign to set up second-level advanced medical posts. The medical posts would be used to pre-triage coronavirus patients.
The project turned out to be such a success such that its fundraising goal of $10,710 was achieved by the third day of the campaign. Since then, the charitable organization has moved to raise even more funds through Bitcoin and other crypto donations with the goal of $26,000. The funds from the second round of funding are set to be used to buy emergency equipment. So far, the organization has achieved around 85% of its goal.
The Water Project
Apart from social distancing, one of the frequent calls by hygiene experts has been to wash hands. Without a doubt, hand washing is one of the crucial ways of fighting the spread of the coronavirus. Charitable organizations such as The Water Project have been at work installing and repairing water points all over impoverished regions in Africa. 
They have also been teaching communities how to wash hands and how to keep their water sources free from germs and other pathogens, as well as how to begin and maintain other good health practices. With coronavirus spreading through various countries in Africa, charitable organizations like The Water Project are crucial for the containment of the virus. 
For the first time, the organization has launched a fundraising project called WaSH — an acronym for water sanitation and hygiene — with the aim of raising funds to provide clean water and hygiene. Aside from standard methods of donation, the water project also accepts crypto donations in Bitcoin, Bitcoin Cash (BCH), Ether (ETH) and Litecoin (LTC).
— Citește pe cointelegraph.com/news/charities-are-turning-to-bitcoin-amid-the-global-fight-against-coronavirus

Posted on

Apel de proiecte în cadrul priorității de investiţii POR 2.2 – IMM în regiunile Sud Est, Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia

Perioada depunerii cererilor de finanțare: 04 Mai 2020 – 04 Iunie 2020

IMM-urile non-agricole din mediul urban si intreprinderi mijlocii non-agricole din mediul rural:

    • cu un istoric de functionare de minim 1 an 
    • cu profit din exploatare > 0
    • solicitantul a inregistrat un numar mediu de salariati de cel putin 3, in anul fiscal anterior depunerii

Sunt eligibile doar investițiile ce urmează a fi implementate în regiunile de dezvoltare Sud Est, Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia.

Pot solicita finanțare societățile care se încadrează în categoria IMM-urilor din mediul urban, sau a întreprinderilor mijlocii din mediul rural.

Investițiile eligibile pentru co-finanțare includ:
• Investiții finanțabile prin ajutor de stat regional: construirea, modernizarea, extinderea spațiilor de producție/servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line;
• Investiții finanțabile prin ajutor de minimis: implementarea procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății; activități specifice procesului de internaţionalizare (participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni comerciale).

Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 200.000 euro și maximum 1 milion euro.


Domenii eligibile, coduri CAEN:

1320 Producţia de ţesături

1330 Finisarea materialelor textile

  1. 1391  Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare
  2. 1392  Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp)
  3. 1393  Fabricarea de covoare şi mochete
  4. 1394  Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori şi plase
  5. 1395  Fabricarea de textile neţesute şi articole din acestea, cu excepţia confecţiilor de îmbrăcăminte
  6. 1396  Fabricarea de articole tehnice şi industriale din textile

1399 Fabricarea altor articole textile n.c.a.

  1. 1411  Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
  2. 1412  Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru
  3. 1413  Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
  4. 1414  Fabricarea de articole de lenjerie de corp
  1. 1419  Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a.
  2. 1420  Fabricarea articolelor din blană

1431 Fabricarea prin tricotare sau croşetare a ciorapilor şi articolelor de galanterie

1439 Fabricarea prin tricotare sau croşetare a altor articole de îmbrăcăminte

  1. 1511  Tăbăcirea şi finisarea pieilor; prepararea şi vopsirea blănurilor
  2. 1512  Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament

1520 Fabricarea încălţămintei

1610 Tăierea şi rindeluirea lemnului

  1. 1621  Fabricarea de furnire şi a panourilor de lemn
  2. 1622  Fabricarea parchetului asamblat în panouri
  3. 1623  Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii
  4. 1624  Fabricarea ambalajelor din lemn

1629 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite

  1. 1811  Tipărirea ziarelor
  2. 1812  Alte activităţi de tipărire n.c.a.
  3. 1813  Servicii pregătitoare pentru pretipărire
  4. 1814  Legătorie şi servicii conexe

2110 Fabricarea produselor farmaceutice de bază

2120 Fabricarea preparatelor farmaceutice

2211 Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer; reşaparea şi refacerea anvelopelor

2222 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic

2312 Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate

  1. 2341  Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental
  2. 2342  Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică
  1. 2611  Fabricarea subansamblurilor electronice (module)
  2. 2612  Fabricarea altor componente electronice

2620 Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice

2630 Fabricarea echipamentelor de comunicaţii

2640 Fabricarea produselor electronice de larg consum

  1. 2651  Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigaţie
  2. 2652  Productia de ceasuri

2660 Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic şi electroterapie

2670 Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice

2680 Fabricarea suporturilor magnetice şi optice destinate înregistrărilor

  1. 2711  Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice şi a aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii
  2. 2712  Fabricarea aparatelor de control şi distribuţie a electricităţii

2720 Fabricarea de acumulatori şi baterii

  1. 2731  Fabricarea de cabluri cu fibră optică
  2. 2732  Fabricarea altor fire şi cabluri electrice şi electrocasnice
  3. 2733  Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire şi cabluri electrice şi electronice

2740 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat

  1. 2751  Fabricarea de aparate electrocasnice
  2. 2752  Fabricarea de echipamente casnice neelectrice

2790 Fabricarea altor echipamente electrice

  1. 2811  Fabricarea de motoare şi turbine (cu excepţia celor pentru avioane, autovehicule şi motociclete)
  2. 2812  Fabricarea de motoare hidraulice
  3. 2813  Fabricarea de pompe şi compresoare
  4. 2814  Fabricarea de articole de robinetărie
  5. 2815  Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză şi a elementelor mecanice de transmisie
  1. 2821  Fabricarea cuptoarelor, furnalelor şi arzătoarelor
  2. 2822  Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat
  3. 2823  Fabricarea maşinilor şi echipamentelor de birou (exclusiv fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelorperiferice)
  4. 2824  Fabricarea maşinilor-unelte portabile acţionate electric
  5. 2825  Fabricarea ehipamentelor de ventilaţie şi frigorifice, exclusiv a echipamentelor de uz casnic
  1. 2829  Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală n.c.a.
  2. 2830  Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări forestiere

2841 Fabricarea utilajelor şi a maşinilor-unelte pentru prelucrarea metalului

2849 Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a.

  1. 2891  Fabricarea utilajelor pentru metalurgie
  2. 2892  Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii
  3. 2893  Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor şi tutunului
  4. 2894  Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei şi a pielăriei
  5. 2895  Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei şi cartonului
  6. 2896  Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului

2899 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a.

2910 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier

2920 Producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi semiremorci

  1. 2931  Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule
  2. 2932  Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule
  1. 3101  Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine
  2. 3102  Fabricarea de mobilă pentru bucătării
  3. 3103  Fabricarea de saltele şi somiere

3109 Fabricarea de mobilă n.c.a.

  1. 3212  Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre preţioase
  2. 3213  Fabricarea imitaţiilor de bijuterii şi articole similare

3220 Fabricarea instrumentelor muzicale

3230 Fabricarea articolelor pentru sport

3240 Fabricarea jocurilor şi jucăriilor

3250 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale stomatologice

3299 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.

3600 Captarea, tratarea şi distribuţia apei

3700 Colectarea şi epurarea apelor uzate

  1. 3811  Colectarea deşeurilor nepericuloase
  2. 3812  Colectarea deşeurilor periculoase
  1. 3821  Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
  2. 3822  Tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase
  1. 3831  Demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor
  2. 3832  Recuperarea materialelor reciclabile sortate

3900 Activităţi şi servicii de decontaminare

4332 Lucrări de tâmplărie şi dulgherie

5510 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare

5520 Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată

5530 Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere

5590 Alte servicii de cazare

  1. 5811  Activităţi de editare a cărţilor
  2. 5812  Activităţi de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese şi similare
  3. 5813  Activităţi de editare a ziarelor
  4. 5814  Activităţi de editare a revistelor şi periodicelor

5819 Alte activităţi de editare

5821 Activităţi de editare a jocurilor de calculator

5829 Activităţi de editare a altor produse software

  1. 5911  Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune
  2. 5912  Activităţi de postproducţie cinematografică, video şi de programe de televiziune
  3. 5913  Activităţi de distribuţie a filmelor cinematografice, video şi a programelor de televiziune
  4. 5914  Proiecţia de filme cinematografice

5920 Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală

6010 Activităţi de difuzare a programelor de radio

6020 Activităţi de difuzare a programelor de televiziune

  1. 6201  Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
  2. 6202  Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei
  3. 6203  Activităţi de management (gestiune şi exploatare) al mijloacelor de calcul

6209 Alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei

  1. 6311  Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
  2. 6312  Activităţi ale portalurilor web

6399 Alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a.

  1. 7111  Activităţi de arhitectură
  2. 7112  Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea

7120 Activităţi de testare şi analize tehnice

  1. 7311  Activităţi ale agenţiilor de publicitate
  2. 7312  Servicii de reprezentare media

7410 Activităţi de design specializat

7420 Activităţi fotografice

8610 Activităţi de asistenţă spitalicească

  1. 8621  Activităţi de asistenţă medicală generală
  2. 8622  Activităţi de asistenţă medicală specializată
  3. 8623  Activităţi de asistenţă stomatologică

8690 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană

9101 Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor

  1. 9102  Activităţi ale muzeelor
  2. 9103  Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice şi a altor obiective de interes turistic
  1. 9311  Activităţi ale bazelor sportive
  2. 9312  Activităţi ale cluburilor sportive
  3. 9313  Activităţi ale centrelor de fitness

9319 Alte activităţi sportive

9321 Bâlciuri şi parcuri de distracţii

9329 Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.

  1. 9511  Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
  2. 9512  Repararea echipamentelor de comunicaţii
  1. 9523  Repararea încălţămintei şi a articolelor din piele
  2. 9524  Repararea mobilei şi a furniturilor casnice

9601 Spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană

Posted on

Schema de ajutor de stat, H.G. 807, stimulare investiții

Valoarea totală a unui proiect de investiții trebuie să fie de minimum 1 milion euro, maximum 7,5 milioane euro.

Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică.

Cheltuieli eligibile = costurile fără T.V.A., aferente realizării, respectiv achiziţionării, după caz, de active corporale şi necorporale, precum şi cheltuielile legate de închirierea construcţiilor, aferente realizării investiţiei iniţiale.

Cheltuieli eligibile referitoare la active corporale = activele asociate investiţiei iniţialereprezentate de:
a) construcţii de orice tip, respectiv cheltuielile efectuate cu realizarea de construcţii;
b) instalaţii tehnice, maşini şi echipamente noi clasificate conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare amijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, cu valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe stabilităconform prevederilor legale în vigoare.

În cazul construcțiilor, se consideră eligibile doar cheltuielile regăsite în Capitolul 4 – Cheltuielipentru investiția de bază, subcapitolul 4.1 – Construcții și instalații de bază din Devizul pe obiectastfel cum este prezentat în Anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016.

Cheltuieli eligibile referitoare la active necorporale = activele amortizabile asociate investiţiei iniţiale care nu au o concretizare fizică sau financiară precum brevete, licenţe, know-how sau altedrepturi de proprietate intelectuală.
Activele necorporale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:

– trebuie să fie exploatate exclusiv de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat pentru atingerea obiectivelor investiţiei pentru care s-a solicitat finanţarea;
– trebuie să fie incluse în activele întreprinderii beneficiare de ajutor de stat şi trebuie să rămână asociate investiţiei pentru care s-a acordat finanţarea pe o perioadă de minimum cinci ani de la finalizarea investiţiei;

– să fie achiziţionate în condiţii de piaţă;
– să fie achiziționate de la terți care nu au legături cu cumpărătorul.